Sunt licenţiat în psihologie şi sociologie, cu o vastă experienţă în marketing atât din perspectiva agenţiei, cât şi a clientului, am ajutat peste 500 companii să-şi crească cifra de afaceri. Am antrenat şi călăuzit peste 50 profesionişti de marketing, pe care i-am îndrumat în cariera lor în Digital Marketing.

Prin programe online, seminare, workshop-uri, evenimente şi chiar pe podium ca vorbitor, cuvintele mele au atins mii de oameni din Europa Centrală şi de Est.

Am intrat în fascinanta lume Digital Marketing în urmă cu 15 ani, timp în care am adunat peste 20,000 ore de activitate practică, în permanenţă încercând să obţin cel mai bun mod de a-mi combina curiozitatea privind comportamentul uman cu rezultatele pe care le oferă un Digital Marketing eficient.

R6AD7301

EXPERIENŢA MEA

Prin mentorate, coaching, pe podium ca vorbitor, sau ca urmare a programelor de dezvoltare individuală, am ajuns la inimile şi minţile a mii de profesionişti, oameni din toate colţurile lumii şi i-am ajutat să crească atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.

  • Ca partener fondator al WebDigital, prima agenţie specializată de marketing PPC din România, înfiinţată în 2009, am ajutat să crească peste 500 companii online şi am contribuit la dezvoltarea a peste 50 profesionişti în Digital Marketing, încă din prima zi.
  • Prin start-up-ul de tehnologie Reefkig Solutions am externalizat și transformat într-o solutie SaaS procese automatizate pentru o mai bună utilizare a resurselor, gestionare a activităților şi costurilor cu promovarea, concepută inițial pentru rezolvarea cerințelor agenţiilor digitale. Reefkig Budgets, parte din Reefkig Solutions rezolva provocările tuturor celor care gestionează bugete de media și se promovează online.
  • În calitate de co-fondator al comunităţii „Lumea SEO PPC” din Bucureşti, înfiinţată în 2010, am facilitat apropierea dintre specialiştii în Digital Marketing şi proprietarii de afaceri.
  • De mai bine de 10 ani am activat ca trainer şi speaker în cadrul multor evenimente din domeniile Digital Marketing şi tehnologie, din Europa Centrală şi de Est. Instructor TOT certificat din 2015 şi absolvent post-universitar de public speaking la SNSPA din 2017.
  • Membru al CEE Digital Alliance (ex BlueAlliance) din 2017, un parteneriat al agenţiilor independente din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est, cu peste 500 experţi autorizaţi, peste 24,000,000 € bugete media anuale şi peste 2,100 proiecte la activ.
  • Ca membru în Consiliul de Administraţie al IAB România, reprezint o voce ce militează pentru educație, echilibru și colaborare, reprezentând perspectiva agenției independente de marketing centrat pe performanță
  • Încă din 2018, mi-am asumat rolul de consultant şi instructor în formarea de echipe şi agenţii digitale, ajutând proprietarii de agenţii şi liderii de echipă să crească echipe care să înțeleagă și să navigheze mai bine în zona serviciilor de marketing digital.
  • Din 2019 sunt membru al John Maxwell Team Romania, cel mai important şi mai rapid program de certificare a antreprenorilor din lume.