07 nov.

Ce cred eu despre restricționarea accesului la școala offline și alternativa onlinedurată estimativă 11 min

După ce am citit, ascultat și colectat păreri pro și contra despre închiderea școlilor și învățarea alternativă online, mi-am format și mai bine o părere pe acest subiect.

O măsură care să se potrivească pentru toți este imposibilă. Trebui să nu uităm că suntem o națiune a excepțiilor și cu provocări semnificative pe probleme de educație, într-o lume deja tulburata de modificările tehnologice, care și înainte de pandemie, veneau cu provocări pe toate grupele de vârstă.

Și la o privire superficială asupra legislației românești, poți de la distanță doar să spui ca sunt mai multe excepții decât legi, sau modificări ale aspectelor ce țin de legi decât legi. Și ușor răutăcios, dar în continuare realist, ai putea sa afirmi că suntem guvernați prin excepții de la reguli.

În acest context este cumva ipocrit să-ți propui să aplici o măsură și să crezi că aceasta se poate potrivi tuturor și mai ales nouă, să ne numim prietenos, cârcotași.

Eu cred că în cazul copiilor care nu au nevoie de asistența specială (copii fără vreo dizabilitate) până în 5-6 ani, discuția despre scoală online, educația asistată de calculator ar trebui acceptat că nu își are rostul.

Aceștia au nevoie de alte lucruri pentru a dobândi cunoștințe noi despre lume și viața și cred că oricum accentul pe învățare, să o numim formală, disciplinată, nu e o necesitate la aceste vârste. Dar, ar trebui să fim buni observatori și să intervenim amplificând interesul pentru un subiect sau altul al celor mici, folosind uneori tehnologia.

În cazul acestei grupe de vârstă, problemele nu cred ca sunt la nivel de educație. Cred că acestea apar din nevoia de asistentă a părinților pentru ca apoi aceștia să poată continua să-și joace rolul în societate.

De aceea cei care au avantajul, șansa sau norocul să nu fie nevoiți să facă un efort zilnic pentru a se susține sau a contribui la susținerea financiară a familiei, au doar provocari ce țin de obișnuințe și așteptări personale.

Societatea ne-a ajutat pe toți să ne fie mai simplu în ultimii ani. Și acum, temporar, cel puțin, ne-a pus în fața unei realități mai complicate și ne-a blocat de la confortul realității pe care-l aveam înainte.

Astăzi suntem puși în imposibilitatea de a delega către cineva luarea în grijă a copiilor noștri. Adesea și sarcina de a găti și altele mai simple pe care ne-am cam obișnuit să le delegăm.

Pentru cei care suntem dependenți financiar, și aici intrăm majoritatea, realitatea e mult mai grea, în funcție de dimensiunea dependenței. Aici se adaugă peste obișnuințe și așteptări personale nevoia acută de sprijin din partea oricui, a statului în principal pentru că ăsta e contractul social, pentru că am plătit și plătim contribuții, pentru că ne jucăm rolul în societate.

Pe de altă parte cu toții avem nevoie de sprijin din partea comunității. Dar e și mai greu să ai sprijin direct din partea comunității când e criză epidemiologică și când nu mai e o obișnuință să-ți lași copilul “pe la vecini”.

Nu mai spun de prăpastia dintre mentalitatea „bunicilor” și cea a părinților. Prea puține astfel de prăpăstii sunt gropițe. Ne-a prins pe picior greșit!

Dar putem să privim în trecut, să învățăm din trecut, să ne inspiram din modelul bunicilor. Nu e nevoie să mergem mai departe de-a doua generație pentru inspirație, dar e un efort de transformare.

E de înțeles că pare neproductiv având în vedere caracterul temporar al transformării. Dar cine știe, poate chiar rămânem cu ceva obișnuințe pozitive și după aceasta perioadă.

În cazul copiilor care nu au nevoie de asistența specială (copii fără vreo dizabilitate) între 7-13 ani, discuția despre scoala online, educația asistată de către calculator poate funcționa în câteva situații, trebuie susținută de către părinți și cu sprijin parțial poate înlocui pe termen scurt sau mediu educația în clasa pentru anumite categorii. Însă soluția aici trebuie să fie mixtă.

Nu, asta nu înseamnă că părintele trebuie să se transforma un profesor, cu toate că “homeschoolingul” poate fi o varianta pentru unii dintre părinți și ar trebui privită ca o opțiune la învățământul clasic.

“Homeschooling” a devenit popular în anii ’70-’80, când cel mai bun computer era mai slab decât ceasul „smart” al multora. Deci, se poate întâmpla și fără așa multă tehnologie. Dar și așa, este clar ca nu e pentru toată lumea.

Vi se pare asta o tema grea? Bucurați-vă de realitate, chiar așa cum e, e mult mai bună decât în cazurile în care există dependență financiară dar nu mai există locuri de muncă sau nu mai e forța necesară pentru o reformare profesională.

În această situație copiii trebuie să poată merge la școală în sală, aici opțiunea trebuie să fie să meargă la scoală, cu orice risc, cu măsuri de protectie, pe cât posibil, poate cu programul mărit, cu aerisirea claselor, extins chiar Sâmbăta și Duminica și eventuale zile libere, ca să poată acomoda un număr mai mic de elevi în sală, cu un efort mai mare din parte profesorilor.

Însă, oferind opțiunea celor care pot și vor să se încumete să tină copii acasă și să se ocupe de ei dacă pot sa facă acest lucru. O parte din ei vor putea și își vor dori.

Și dacă acest gând nu va da un pic de încredere, realizați că sistemul se descurca greu și atunci când discutam de educat persoane fără dizabilități în condiții normale.

Pentru persoane cu dizabilități în aceasta categorie de vârstă, dacă intră în categorii precum: hipoacuzici, nevăzători, dizabilități locomotorii sau cei cu deficiențe de vorbire, scoala online chiar poate constitui o opțiune mai bună.

Pentru aceste categorii tehnologia constituie un avantaj și chiar dacă exista provocări, sunt avantaje în educația online.

Sigur afirmația e la nivel empiric și cercetarea impactului pe termen mediu sau lung e necesară. Pentru cei care vor sa citească mai multe despre subiect am găsit acest material care mi s-a părut relevant.

Pentru cei cu dizabilități intelectuale, sa zicem “ușoare”, provocările sunt mult mai mari și e nevoie de asistență permanentă.

Și pe langa faptul că eu nu pot să-mi imaginez cât de grea este realitatea pentru un părinte de copii cu nevoi speciale, pentru aceasta perioada pot doar să speculez că e nevoie oricum de sacrificii enorme.

În concluzie, pentru persoanele cu copii cu dizabilități intelectuale și cei care nu au soluții de suport pentru a asista parțial copii sau exista dificultăți financiare, pentru acest interval de vârsta, soluția educației online nu este viabilă.

Pentru ceilalți aceasta poate suplini temporar educația offline, poate chiar înlocui pe termen mediu educația în clasă, dacă exista un cadru susținut atât de motivația profesorului cât și de motivația părintelui.

În cazul copiilor care nu au nevoie de asistența specială (copii fără dizabilități intelectuale) peste 14 ani, scoala online și educația asistată de către calculator trebuie să funcționeze.

Tehnologia este neutră, dar și în acest caz, al educației online “live”, pentru aceasta categorie, mi se pare mai mult decât doar o alternativa; și mult mai mult în acest context. Nu vine fără provocări, însă nu de natura celor vehiculate de către ziarele de scandal sau de către profesori cu provocări în adaptare sau ei înșiși cu educație îndoielnică.

Cred că lipsa interacțiunii fizice în cadrul procesului de învățare pentru acest segment de vârstă este o falsă problemă pentru învățarea prin sesiunile online live. Și cred că provocările cele mai mari constau în elementul de noutate și în familiarizarea cu acest tip de interacțiune în completarea sau suplinirea versiuni offline.

Dacă analizăm grupurile de “gameri”, întâlnirile online între cupluri, familiile care sunt la distanță, soldații plecați în teatrele de operație, “vaporenii” – cei care lucrează pe mare, sau chiar cei care lucrează în străinătate departe de familii și care țin cu toții legătură online, putem să înțelegem că nu acolo e problema principală.

Da, sigur, e diferită interacțiunea. Dar nu din perspectiva socială. Interacțiunea online oferă avantaje atât pentru introverti cât și pentru extroverti.

Pentru prima categorie, aceștia se simt ceva mai protejați în spatele ecranului și pot decide când și cum interacționează, forțarea interacțiunii nu îi ajută să-și rezolve “problema”, pentru că nu există una, asta este formă lor de manifestare.

Iar pentru extroverti, oferă cadrul perfect pentru a se remarcă, pentru a pregăti spațiul și detaliile pentru a putea monopoliza și domină întâlnirile.

Da, e o problema de disciplină: trebuie să păstrăm ordinea în discuții. E o problema de tehnologie: trebuie să funcționeze transmisia, să fie lumina adecvată, să fie sunet cât mai clar. Dar astea sunt componente care pot și ar trebui să fie rezolvabile, mai ales în 2020.

E adevărat. O bună parte din cadrele didactice au provocări în a ține și cursurile offline, în a le face atractive, interesante, fără a fi necesară motivația negativă extrinsecă. Bineînțeles că online o să fie pentru aceștia aproape imposibil, mai ales când trebuie să facă față, pe lângă provocările de mai sus și celor specifice comunicării via computer, plus că poți fi și înregistrați și criticați.

Putem apoi ridica provocări reale și prin cel de-al doilea argument: mediul rural cu acces limitat la tehnologie. Dar și aici ar fi lucruri de explorat și ar trebui susținute.

Ar putea fi o soluție că furnizorii de internet să dezvolte infrastructură și să ofere prin programe sociale sau CSR, soluții de internet cu destinație specifică. Însă e drept provocările pot fi mari acolo unde aceștia nu au infrastructură.

Aici cred că o soluția pentru mediul rural, și nu tot, ci cel “defavorizat”, ar putea fi oferirea de canale alternative de învățare; iar accesului la internet să fie un canal alternativ în aceste cazuri.

Și aici mă refer la cursuri pe televizor fără interacțiune, sau interacțiunea realizată pe telefoane mobile prin tehnologia GSM împreună cu caiete de lucru.

Dar nu m-aș opri aici și clar nu vreau să se înțeleagă că nu există provocări. Există și aici presiunea pe familie, lipsa locului de acasă dedicat studiului individual, în anumite cazuri, mai ales în familii cu mai mulți copii, cu nevoi diferite.

Oricum, alte argumente decât lipsa interacțiunii fizice.

Simt că e nevoie de o precizare. Sunt profesori care s-au adaptat și care s-ar adapta fără provocări majore, dar tot dintre aceia care și acum reușesc să se adapteze și să facă atractiv procesul de învățare și în offline.

Uite o scurtă analiză pe care o putem interpreta în funcție de cum înclinăm balanța în legătură cu inchiderea totala a școlilor.

E nevoie de soluții gândite și de empatie pentru a trata cât mai multe segmente de audiență cu nevoi diferite. Este arogant să crezi că o singură soluție, aplicată din topor poate functiona.

Dar ce vă așteptați? Nu e ca și când sistemul politic și administrativ era coerent și eficient și puteam să primim o soluție care măcar să primească notă de trecere. Evident că încercăm să adaptăm și să copiem soluții fără să ne propunem să înțelegem cum ar putea funcționa acestea pe provocările actuale pe care le avem.

Să fim sănătoși! Că de rezistat, vom rezista.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *